DRM Dräxlmaier România Sisteme Electrice

     DRÄXLMAIER este cel mai mare angajator din Satu Mare și unul dintre cei mai mari investitori străini din România, contribuind la dezvoltarea economică și socială a municipiului, dar și a județului. Fabrica din Satu Mare a fost fondată în anul 1999, profilul acesteia fiind producerea cablajelor pentru mașini de categoria premium. 

    DRÄXLMAIER Group și-a început activitatea în România în anul 1993. În prezent compania are aproximativ 15.000 de angajați în 5 arii de producție care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov, plasându-se între cei mai mari angajatori din domeniul auto din România. 

    Înființat în1958, DRÄXLMAIER Group este astăzi lider mondial în furnizarea de sisteme pentru industria auto. Grupul are peste 55.000 de angajați în mai mult de 60 de locații în peste 20 de ţări şi acoperă ca furnizor de servicii complete întregul proces, de la ideea iniţială până la livrarea unor sisteme şi produse inovatoare.

    Scopul principal al companiei este de a găsi noi metode de dezvoltare și de a construi la vehiculele viitorului împreună cu cei mai buni producători de automobile din lume. Fabricile din toată lumea livrează produse pentru mai mult de 100 de modele de automobile din categoria premium, de la dezvoltare, simulare, prototip până la producție pe bandă.

    Misiunea companiei DRÄXLMAIER este stâns legată de prelucrarea materiilor prime regenerabile, dezvoltarea tehnologiei de construcții ușoare și creșterea mobilității folosind gestionarea energiei de înaltă tensiune.

    Pentru mai multe informaţii accesaţi: www.draexlmaier.ro/satu-mare

 


 Furnizori auto

Contact

* Nume
* Telefon
* E-mail
* Subiect
* Mesaj
* Codul Captcha
* Campuri obligatorii!