Obiectivul proiectului este de a creşte atractivitatea profilelor tehnice, ale sistemului de învăţământ sătmărean în rândul tinerei generaţii, în special în domeniul industrial (electronică, electrotehnică, mecanică, automatizări, comunicaţii, etc.), solicitate pe piața muncii .
Obiective specifice: dezvoltarea nucleelor de experimentare/cercetare/inovare la nivelul unităţilor de învăţământ (liceal şi profesional); crearea unor relaţii eficiente între tinerii cu potenţial şi antreprenorii de succes locali, respectiv între tineri și DRW și ACM; crearea unor relaţii de colaborare între Inspectoratul Școlar și liceele din Satu Mare și Extensia din Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca; cunoașterea de către tinerii noștri a noilor tehnologii prietenoase fața de mediu, inclusiv a celor din domeniul energiilor regenerabile şi a protecţiei mediului; provocarea mediului de afaceri local la dezvoltarea învățământului tehnic de tip dual.
În cadrul competiţiei se va urmări crearea unui prototip funcţional care să conţină cel puţin un element în mişcare şi să fie acţionat electric, de la reţea sau din alte surse, inclusiv regenerabile.
Prototipul va fi asamblat și programat folosit elemente dintr-un kit cu componente/ mecanisme care va fi pus la dispoziție de organizatori. Toate echipajele vor primi seturi de pornire identice.
Prototipul nu trebuie să se limiteze la kitul primit, dar trebuie să se folosească toate elementele acestuia.
Etapele competiției:
22.02.2016 - 04.03.2016 - Înscrierea echipelor
Formularul de înscriere se va transmite inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar - d-nei Adriana Dîngă. Grupele, în coordonarea unui profesor, vor fi formate din minim 3, respectiv maxim 5 elevi.
Echipajele îşi vor alege un nume sub care vor concura, sugestiv pentru obiectivele competiţiei.
Un profesor nu poate intra în competiţie decât cu un singur echipaj. De la o unitate şcolară poate participa maxim 1 echipaj. (Recomandăm participarea liceenilor de clasele IX, X si XI).
07.03.2016 - Lansarea oficială a competiţiei
Instituţia Prefectului va găzdui lansarea oficială a competiţiei. Se vor prezenta grupele intrate în competiţie, ideea de prototip care va fi conceput. Evenimentul de lansare va dezbate inclusiv teme europene, cu accent pe componenta de inovare şi tehnologii propusă în Strategia Europa 2020.
08.03.2016 – 31.03.2016 - Etapa de concepţie a prototipului
Echipajele se vor concentra pe elaborarea documentatiei aferente prototipului funcţional, astfel incat acesta sa respecte condiţiile minimale impuse de competiţie.
01.04.2016 – 28.04. 2016 - Etapa de realizare efectiva a prototipului
În aceasta etapă echipajele se vor concentra pe realizarea efectivă a prototipului funcţional (pe baza documentatiei elaborate), precum și pe verificarea și testarea acestuia, asigurând îndeplinirea condiţiilor minimale impuse de competiţie.
14.03.2016 – 18.04.2016 - Vizite de studiu la companii
În această perioadă, organizatorii vor intermedia vizite la companii și alte obiective industriale judeţene pentru a permite familiarizarea tinerilor cu tehnologiile contemporane, în special cele din domeniul mecanic, al automatizării și al energiilor regenerabile, precum și pentru a cunoaște investitorii din județ, respectiv antreprenorii locali.
22.04.2016 - Conferința ”Progresul tehnologic–cheia dezvoltării sustenabile”
Eveniment organizat de Ziua Pământului în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
06 mai 2016 – Finalizarea prototipurilor
Se va finaliza execuţia prototipurilor şi acestea se vor preda comisiei de evaluare. Prototipurile care nu vor fi functionale nu vor fi acceptate în competitie.
09 mai 2016 – Festivitatea de prezentare si jurizare a prototipurilor
În această zi (obs. Ziua Europei) Instituţia Prefectului va găzdui festivitatea de prezentare și jurizare a prototipurilor.
Juriul va acorda 3 premii pentru cele mai inovative, creative şi originale prototipuri propuse. Fiecare echipaj va face o prezentare (ex. Microsoft Powerpoint) a participării în competiţie, a evoluţiei de la idee la prototip funcţional, precum şi o descriere a prototipului şi a posibilelor aplicaţii ale acestuia.
Prezentarea va fi limitată la cca.7-8 minute de echipaj. Criteriile de jurizare vor consta din: modul de prezentare, încadrarea în timp, creativitatea, originalitatea, inovatia.
18 mai 2016 – Festivitate de premiere cu ocazia conferintei CREDING
Echipajele participante vor fi invitate la festivitatea de premiere care va avea loc la Jibou (obs. la Gradina Botanica), cu ocazia Conferintei Asociatiei CREDING (Coalitia Romana pentru Educatia in Inginerie) de catre presedintele acestei organizatii D-l prof. dr. ing. Ioan Dumitrache.
Cu aceasta ocazie proiectul Eurotechnicus va fi prezentat participantilor la conferinta(universitati tehnice din tara, companii importante din industrie, organi- zatii antreprenoriale, asociatii economice romane-germane din Romania).
Informații suplimentare:
1. Evenimentul este susţinut de principalele asociaţii ale antreprenorilor din judeţul nostru: DRW–Asociaţia Economică Germano-Română si Camera Meşteşugarilor. Acestea asigură inclusiv premierea echipajelor.
2. Participantii pot folosi, in afara kitului primit si componente recuperate din deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în stare de funcţionare, necesare pentru crearea prototipului. Acestae pot fi asigurate de catre companii din judeţ autorizate pentru colectarea acestui tip de deşeuri. Lista acestora se poate consulta pe pagina de internet a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare:
http://apmsm.anpm.ro/files/APM%20Satu%20Mare/Deseuri/agenticolectoriDEEE.pdf
3. SC TECHNOSAM SRL Satu Mare poate asigura, la solicitarea echipajelor, accesul la baza materială proprie–standuri de lucru, aparate de măsură şi control, etc. , în vederea construirii prototipului.
4. Jurizarea prototipurilor se va face de către o Comisie formată din 7 membri, reprezentanţi ai organizatorilor şi partenerilor.
Preşedintele juriului este directorul Extensiei din Satu Mare a Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, d-l prof.dr.ing. Moga Daniel
5. Date de contact ale organizatorilor: Adriana DÎNGĂ – inspector școlar - Inspectoratul Şcolar, mob. 0728-071962, e-mail: adrianadinga@yahoo.com
Tiberiu MARKOS - vicepreședinte DRW și ACM, mob. 0722-380382, e-mail: t.markos@technosam.ro
Cristian MARIŢA – manager public - Instituţia Prefectului, mob. 0746-264090, e-mail: cristian.marita@prefecturasatumare.ro